DISCERNĂMÂNT vs. DISCREPANȚĂ

… Ușurința de a-i judeca pe ceilalți !

Două evenimente, din viața personală, m-au condus la eleborarea acestui articol.
Acum câteva zile am avut o discuție cu o persoană adultă, care a suferit de o boală (anevrism cerebral), care l-a obligat să suporte o intervenție chirurgicală, în urma căreia a rămas cu sechele. Deși știam de afecțiunea care l-a adus în situația de a nu mai avea o viață nomală, am răspuns cu implicare emoțională, comportamentului lui, ușor infantil : am răspuns pe un ton ridicat ! … Ca apoi, după plecarea lui, să emit aprecieri (l-am judecat, de fapt) la adresa comportamentului lui și a efectelor pe care le-ar putea genera, din punct de vedere, social. Eram convinsă că am dreptate !…

        Ca, imediat a doua zi, să văd un film, a cărui temă, m-a convins că NU am dreptate. Pe scurt: titlul filmului este: My idiot brother (2011, cu Paul Rudd), în schimb povestea este a unui personaj extrem de sincer, direct și sensibil, puternic atașat afectiv de surorile și de mama lor, care trece, la un moment dat, printr-o serie de evenimente traumatizante, tocmai datorită sincerității lui, excesive. Faptul că nu-și manifestă direct emoțiile decât în finalul filmului , îl duce spre o situație, ușor paradoxală: ajunge să se pedepsească, tocmai pentru a transmite, indirect, familiei, stările emoționale care l-au afectat.Este un film despre dragostea necondiționată a omului pentru câinele său, dar și pentru familia lui. Merită văzut!
Duritatea cu care am reacționat în discuția cu persoana, prezentată în primul eveniment,m-a determinat să îmi pun întrebări, la care să găsesc răspunsuri… Răspunsuri care să mă poată ajuta în a mă cunoaște.
Primul răspuns este legat de întrebarea : De ce am reacționat și nu am acționat, doar? Bună întrebare, nu ? După părerea mea, a reacționa înseamnă a răspunde, într-un anumit fel, la un stimul exterior. A replica și/sau a riposta, sunt sinonimele care m-au determinat să mă gândesc la faptul că, personal, m-am confruntat cu o situație conflictuală (generatoare de conflict interior sau/și exterior). Cu alte cuvinte, eram gata să acționez cu violență. Pe de altă parte, a acționa, pentru mine, înseamă a face ceva să funcționeze ; a pune în mișcare un mecanism. In concluzie, m-am confruntat cu două emoții, una distructivă-generatoare de conflict, și una constructivă, generatoare de mișcare.
Al doilea răspuns este legat de întrebarea : De ce l-am judecat și l-am etichetat, atât de ușor, pe cel care m-a provocat ? Sincer, cred că m-am simțit atacată și am ripostat !…Oare, de ce am avut sentimentul că sunt atacată? Poate fi vorba despre propria percepție, inconștientă, că sunt înfruntată de o persoană inferioară mie? Cine îmi dă dreptul de a evalua persoana din fața mea, ca fiindu-mi inferioară ? Oare, propriul comportament ascunde un complex de inferioritate, în spatele unei atitudini de superioritate ?…Și uite așa, de la o întrebare la alta am descoperit : că, personal, nu îmi convine ideea de a avea un complex de inferioritate, deci atitudinea de superioritate nu este justificată și totul se rezumă la percepția personală, cu privire la stimului exterior !
Și ca să definesc tot acest proces de gândire (rațiune),în folos personal, m-aș putea rezuma la două concepte : INTROSPECȚIE și GÂNDIRE POZITIVĂ .
De obicei și cu mare ușurință, reacționăm inconștient ! Asta nu ar fi o așa de mare problemă, dar oare apelăm și la introspecție ?
         De câte ori ne punem întrebări referitoare la comportamentul nostru ?
         Ce efecte poate genera, comportamentul personal, în comportamentul celor apropiați?
Dar mai ales, care este cauza pentru care ne permitem, de cele mai multe ori, să reacționăm inconștient ? Spun ne permitem de cele mai multe ori, pentru că există și situații în care și avem suficientă răbdare cu noi înșine și cu ceilalți, ascultăm apoi acționăm. Această atitudine, ne poate ajuta să evaluăm, cu DISCERNĂMÂNT, o situație și să decidem ce alegem, iar alegerile pe care le facem ne AJUTĂ, NU ne ÎNCURCĂ ! Nu putem fi puși în situația de a aplana un conflict, a ne justifica sau a repara un rău, deja făcut…Nu suntem siliți să ne confruntăm cu DISCREPANȚE majore (sau minore), deteminate din exterior ! Și așa vedem și citim destul în mass-media, despre discrepanțe comportamentale, în politică !
De ce să ne stresăm mai mult! De ce să ajungem în situația de a-i stresa pe alții ? Nu am putea preveni ? … Și totuși, NU mă aștept la un RĂSPUNS din partea altora, când mie însămi, îmi este greu să apelez la introspecție, ca să nu mă auto-stresez !
În final, pentru a nu lăsa deschisă o polemică referitoare la cei doi termeni, de la care am pornit (în acest demers literar), vă invit să căutați, dacă sunteți interesați, pe internet sau în cărți, articole cu teme referitoare la discernământ și discrepanță, doi termeni care, din punct de vedere lingvistic, sunt antagonici, dar în comportamentul și atitudinile afișate, ajung să fie sinonime !
Vă invit la să apelați la auto-introspecție, chiar dacă, de cele mai multe ori aveți senzația că nu vă mai ajunge timpul

S-ar putea să aveți o surpriză plăcută, cine știe !