Poveste despre fericire

Intr-o zi, un batranel in varsta de 92 de ani, mic de statura si foarte prezentabil, vadit preocupat de aspectul sau exterior, a intrat intr-o casa de batrani.

Sotia sa murise de curand, la varsta de 70 de ani, iar el fusese nevoit sa plece din casa.

Dupa cateva ore de asteptare in holul casei de batrani, el a zambit cu blandete cand i s-a spus ca incaperea in care urma sa locuiasca era pregatita.

In timp ce mergea incetisor catre lift, sprijinindu-se in baston, eu am inceput sa-i descriu cum arata camera lui, vorbindu-i si despre draperia de la geam.

Imi place foarte mult – mi-a spus el, cu entuziasmul unui baietel de 8 ani, care tocmai primise in dar un catelus.

Domnule, dar inca nu ati vazut camera. Mai asteptati o clipa, aproape am ajuns.

Nu are nicio importanta cum arata camera – a raspuns el.

Fericirea e o stare pe care am ales-o in mod aprioric.

Nu de mobilier sau de modul in care este decorat spatiul depinde faptul ca imi place sau nu camera, ci mai degraba modul in care am hotarat eu sa o percep.

Am decis deja in mintea mea ca imi place camera in care voi locui aici. Este o decizie pe care o iau in fiecare zi, cand ma trezesc.

Am posibilitatea de a alege. Imi pot petrece ziua in pat, enumerand toate problemele pe care le am cu anumite parti ale corpului meu care nu mai functioneaza prea bine, sau ma pot trezi multumindu-i Cerului pentru acele parti din mine care inca mai functioneaza normal.

Fiecare zi este un dar si, cata vreme imi pot deschide ochii, ma voi concentra asupra noii zile si asupra tuturor amintirilor fericite pe care le-am creat in viata mea.

Batranetea seamana cu un cont bancar. La apusul vietii, retragi din contul tau ceea ce ai depozitat de-a lungul vietii.

Asadar, sfatul pe care l-as da fiecarui om este sa depoziteze cat mai multa fericire in contul bancar al memoriei sale.

Le multumesc tuturor celor care au contribuit la umplerea contului meu cu amintiri fericite, cont pe care continui sa il umplu si acum. 

Aminteste-ti aceste sfaturi simple pentru fericire:

  1. Elibereaza-ti inima de ura.
  2. Elibereaza-ti mintea de griji.
  3. Traieste cu simplitate.
  4. Daruieste mai mult.
  5. Renunta la asteptari.

Daca ai fost binecuvantat sa primesti acest mesaj, trimite-l celor pe care ii iubesti si prietenilor tai…este calea de a darui altora cateva adevaruri simple, care raspandesc bunatatea in lume. Cine stie, poate rezultatul acestui gest va fi infaptuirea unui miracol…

Sa aveti o zi binecuvantata!

A fi părinte – Artă și Provocare (promo-publicație)

Evidențiat

CUPRINS – EXTRASE

Cap. 1 – A fi PĂRINTE – o reală provocare

Motto: „Nu ne putem proteja copii de viață, de aceea este important să-i pregatim pentru ea!…” – Rudolf Dreikurs

Ca adulți, avem responsabilitatea de a intelege nevoile copiilor nostri ! Mă refer la nevoile afectiv-emoționale, nu la cele materiale… Din păcate, din experiența personal-profesională pot afirma că nevoile materiale primează actualmente, în stilul educațional al multor părinți. De cele mai multe ori m-am confruntat cu expresia des utilizată, de părinții cu ai căror copii am lucrat la cabinet, și anume: „M-am străduit să nu-i lipsească nimic copilului meu!”. De fiecare dată când întrebam: „La ce vă referiți când afirmați că v-ați străduit să NU îi lipsească NIMIC?” răspunsul pe care îl primeam, era legat invariabil de lucruri materiale…

După părerea mea, cred că stă în puterea noastră, ca părinți și primi educatori ai copiilor noștri, să fim mai atenți și mai receptivi la modul creativ al copiilor prin care ei încearcă să ne spună cum se simt…

Cap.2 – Dilema părinților   

Motto : „Avem curajul de a fi imperfecți!” – Rudolf Dreikurs

Și uite așa se instalează DILEMA PARENTALA: Nu știm ce să mai facem cu copiii noștri ! Suntem puși în situații delicate ( manifestări de irascibilitate și obraznicie ale copiilor), mai ales în public…și reacționăm adesea, cu furie sau cu resemnare. Îi plesnim, țipăm și noi, sau le permitem să ne șantajeze, cumpărându-le ceea ce-și doresc, deși nu merită, numai ca să TACA!… Astfel, copilul învată că dacă țipă, el obține ce-și dorește și va adopta acest comportament ori de câte ori va avea nevoie de ceva…

Cert este că fără o comunicare de tip constructiv, reprezentată de un dialog real, în care ambele părți (părinte și copil) să poată AUZI și PROCESA informația primită, rezultatul obținut este unul de tip distructiv care creează CONFLICT.

Din punctul meu de vedere, punctul de pornire în anihilarea unui conflict este cel în care reușim prin forțe proprii, sau împinși de copiii noștri care ne provoacă, să ne întrebăm:

„Cum mă simt eu ca părinte în momentul în care am senzația că sunt provocat?!”

Cap.3 – Reacții nedorite baza comportamentului nedorit al copilului

Motto : “Copiii mici nu te lasă să dormi, cei mari nu te lasa să respiri.” – proverb rusesc…   

De cele mai multe ori, presați fiind de problemele cotidiene, nu avem timp și nici interes, pentru a ne pune întrebarea: CUM MĂ SIMT, EU ca părinte, atunci când copilul ma pune într-o SITUAȚIE PROVOCATOARE ? … În exemplul de mai sus, evident, mama era iritată că fetița nu o asculta…

Să nu subestimăm niciodată capacitatea de observare a copilului ! Este modalitatea lui non-conștientă, de a învăța: prin ÎNCERCARE și EROARE. Din experiența personală, și nu numai, aș putea afirma cu tărie că cei mai buni observatori sunt copiii ! Ei observă tot ce se întâmplă în jurul lor, învață să se adapteze și cum să gestioneze mediul interior și pe cel exterior… La acest aspect aș dori să mă opresc înainte de a vă povesti câte ceva despre senzațiile pe care le experimentăm în calitate de părinți…

Cap.4 – Când copilul adoptă un comportament de a cere atenție nemeritată

Motto: „Ne îngrijorăm de ceea ce va deveni copilul nostru mâine, însa uităm de ceea ce este el azi” Stacia Tauscher

În cazul copiilor care caută ATENȚIE, noțiunea „de ajuns” nu există. Să nu vă imaginați că ei rețin și apreciază momentele în care ne captează atenția. Dimpotrivă, vor continua să facă acțiunile pe care noi, ca părinți le-am validat prin reacțiile noastre…

Cap.5 – Accentuarea conflictului –  lupta de putere

Motto: „Petrecem primele 12 luni cu copiii noștri pentru a-i învăța să mergă și să vorbească , iar urmatoarele 12 luni spunându-le să stea jos și să tacă.” – Phyllis Diller

În capitolul anterior m-am referit la stadiul incipient al unui conflict parental. Se poate ajunge în stadiul de conflict mocnit atunci când vă simțiți provocat de intensificarea tendinței copilului de a se comporta cât mai neplăcut. Cu cât mai mult se intensifică acțiunile lui, cu atât vă simțiți mai provocat și propria reacție este amplificată dacă nivelul de stress este ridicat….

Cap.6 – Accentuarea luptei de putere – RĂZBUNAREA

Motto:  „Părinții îi învață pe copii să vorbească, copiii îi învață pe părinții, să tacă.”

După cum deja știți, răzbunarea intră în categoria acțiunilor care deschid și intensifică un conflict mocnit. Este situația în care ambele părți implicate sunt deja poziționate și își dispută cu sau fără argumente „așa-zisa dreptate”. Diferența între conflictele dintre adulți și cele dintre copii și părinți, constă în faptul că părțile implicate nu se situază la același nivel de înțelegere a informației. Existența unor drepturi și obligații nu sunt corect și democratic aplicate de către părțile în cauză.

Cap.7 – RETRAGEREA – Comportament de tip evitant

Motto:  „Să taci bine e mult mai greu decît  să vorbești  bine.”

Dacă în ultimele trei capitole am discutat despre situații în care ați putut observa o dinamică relațională de tip activ între părinți și copii, în cazul retragerii avem de-a face cu pasivitatea. Prin comportamentul lui, părintele transmite inconștient copilului, lipsa speranței care generază retragerea (uneori verbalizată sub forma: „Nu mai știu cum să mă mai comport cu copilul ăsta!”), iar prin răspunsul său, copilul își manifestă neputiința în relaționare. Scopul lui este acela de a fi evitat. Această situație este gravă prin însăși estența ei: non-acțiune! Disperarea părinților și muțenia copiilor anulează orice fel de comunicare, fie ea verbală sau non-verbală…

Cap. 8 – Concluzii: Manipularea emoțională și impresionabilitatea părinților

Motto:„Abilitatea noastră de a funcționa, depinde de sentimentul nostru de apartenență” – Rudolf Dreikurs

Dacă am vorbit până acum despre comportamente greșite ale copiilor care apar ca urmare a percepției greșite a acestora cu privire la comportamentul părinților, pot afirma că în toate fazele menționate în cele 4 capitole apare acest fenomen de manipulare emoțională, la scară largă sau mai redusă, determinată fiind de sentimentele copilului/adolescentului….Pentru a ne ajuta copiii să coopereze și să fie utili în mediul familial, este necesar să le înțelegem motivele pentru care aleg să acționeze într-un fel sau într-altul…