Despre Silvia Doriana Souca

Reperele profesionale ale Silviei Souca sunt: 2008-2011 : Licență psiholog - USH – Facultatea de Psihologie & Pedagogie Brașov; 2009 - 2012 : Foramre de specializare în domeniul Psihoterapiei adleriene; 11.2011: Certificare competență life-coach relational (Mars-Venus Coaching-SUA); 09.2012: Certificare competenta mediator & certificare internationala: 2012 - 2013 : Supervizare Psihoterapie adleriană; 2011 - 2013 : Licență master GDRU – Facultatea de Sociologie – Universitatea Transilvania Brașov 24.05.2013 : Atestare activitate în domeniul Psihoterapiei adleriene; 08.2014-06.2015: Voluntariat ca psihoterapeut în cadrul Spitalului de copii Brașov-secția neuropsihiatrie; 20.11.2015 : Atestare Cabinet individual de psihologie

EMOTIILE – Cum ne pot ajuta sau … incurca!

 

MOTTO : „Ochii vad doar ceea ce mintea este pregatita sa inteleaga.” – Henri Bergson

Interesanta afirmatie, nu!…

Nu de multe ori, persoanele cu care lucrez ma intreaba: Cum as putea sa-mi controlez emotiile?! … Invariabil raspunsul meu se rezuma la afirmatia: POTI doar sa GESTIONEZI acele emotii care te incurca  …

Din perspectiva psihoterapeutului este important pentru o persoana, sa identifice ceea ce simte ca sa-i fie usor sa-si inteleaga REACTIA. Sunt convinsa ca faceti diferenta intre: A ACTIONA si A REACTIONA… Explicatia afirmatei de mai sus este simpla si in corelatie cu functia sistemului nervos autonom (vegetativ), asupra caruia nu avem cum sa intervenim, functiunile lui realizandu-se automat, fara control volitiv. (O calatorie prin corpul uman, S.Olteanu, C.Voicu, I.Tanur, A.Neagu,Ed.DPH,2013, pag.27).

 

Pentru o mai buna intelegere a tabelului, as mai adauga urmatoarea completare: Intr-un astfel de proces care nu permite interventia controlului constient, poti doar actiona prin identificarea reactiilor organice si gestionarea corecta a lor, in beneficiul personal. Pentru mine sintagma „in beneficiul personal” s-ar putea explica astfel: sa intelegi ca te poti ajuta actionand doar asupra ta, detasandu-te de persoanele exterioare tie. Acest lucru il poti face practicand relaxarea corporala dupa ce experimentezi o emotie solicitanta (constructiva sau distructiva). Metoda de relaxare permite muschilor contractati sa se decontracteze si astfel circulatia sangvinica si cea limfatica sa se desfasoare normal, reglandu-se transferul substantelor benefice la nivelul organelor. Retineti: orice contractura musculara actioneaza ca o bariera (blocaj) in cadrul acestor sisteme. Poti actiona in beneficiul personal al propriului organism in momentele in care iti permiti din cand in cand sa te relaxezi dupa o zi tensionanta de lucru.

Va prezint in imaginea de mai jos, diagrama schematica a procesului de producere a unei emotii. Cele 6 componente ale emotiei sunt declansate de circumstante descrise de anumite relatii PERSOANA-MEDIU (Dupa Lazarus,1991B; Rosenberg,98.).

In prima instanta persoana, in relatia cu mediul, se confrunta cu un stimul extern, ca in pasul al doilea sa se produca o tentativa de evaluare cognitiva (inteventie a sistemului nervos SOMATIC) care declanseaza automat o reactie in care intervin urmatorii factori: experienta subiectiva (componenta a logicii private) + tendinta de gandire si actiune + modificarile corporale interne si expresiile faciale (ultimele doua actiuni sunt implicite si coordonate automat de catre sistemul nervos AUTONOM prin componenta PARASIMPATICA). Ca in final sa se defineasca reactia finala la emotie si sa se transmita in forma unor mecanisme de reglare si/sau aparare, care sunt percepute de catre persoana in cauza. De ceea ce putem identifica constient sunt mecanismele organice proprii personale. Cu alte cuvinte avem de-a face cu o suma de procese ale caror etape sunt dificil de separat constient. Acesta este motivul pentru care afirm de fiecare data ca nu poti CONTROLA o emotie, o poti doar gestiona in beneficiul personal! … Adica: „Ai puterea de a alege sa vezi partea plina a paharului (ceea ce te ajuta) nu pe cea goala (care te incurca si iti blocheaza actiunea)

Personal, in calitate de psihoterapeut, pentru a intelege si a explica altora aspecte legate de domeniul afectiv emotional personal, am fost provocata sa-mi inteleg propriile emotii. A fost un proces de lunga durata, uneori anevois, alte ori extrem de usor de strabatut, pe care l-as putea restrange la un concept general acceptat de multi, si anume: DEZVOLTARE PERSONALA. Sunt convinsa ca sunteti familiarizati cu el! Ati auzit si ati citit multe despre acest proces care se petrece la nivel individual si reprezinta o cale prin care fiecare evolueaza: creste si se maturizeaza, ajungand la o intelepciune care il ajuta sa isi structureze informatiile dobandite in mod formal (la scoala) si informal (auto informare). Odata structurate, printr-un proces care are la baza LOGICA PRIVATA (specifica fiecaruia dintre noi), ele (informatiile personale) sunt aranjate ca intr-un puzzle construind STILUL de VIATA personal. Fundamentul stilului de viata personal este constituit de  CONVINGERILE de BAZA care sunt obtinute de catre fiecare, in perioada copilariei (pana la varsta de 10-11 ani).  Am facut aceasta mica paranteza pentru a va explica anumite concepte (specifice scolii adleriene) pe care le utilizez in activitatea mea.

Una dintre legile universale pe care Brian Tracy (expert in domeniul motivational) o prezinta ca fiind LEGEA EMOTIONABILITATII, si la care as dori sa fac referire in acest articol, este enuntata astfel: „In tot ceea ce ganditi, simtit si decideti, va implicati emotional 100%. Luati decizii pe cale emotionala si le justificati pe cale logica. Intrucat va controlati gandurile, sunteti cat de fericit va hotariti sa fiti!” (Bian Tracy,Legile universale ale succesului,Ed.Meteor Press,2008, pag.32). Am ales acesta afirmatie cu scopul de a va atrage atentia asupra unui alt domeniu (extrem de important pentru fiecare persoana in parte): SUCCESUL PERSONAL, care il include pe cel PROFESIONAL. Pentru a avea succes in tot ceea ce facem este necesar sa urmam un proces de dezvoltare personala. Avem nevoie de o MOTIVATIE intrinseca care sa ne ajute sa depasim cat mai multe obstacole (nemultumiri, frustrari, etc). Dupa cum observati acest parcurs logic, revenim la domeniul emotiilor personale, care ne place sau nu, ne guverneaza universul.

Revenind la motto-ul de la inceputul articolului: Ochii vad doar ceea ce mintea este pregatita sa inteleaga, va propun sa reflectati la urmatoarea afirmatie: Putem intelege doar informatiile pentru care suntem pregatiti. Cu alte cuvinte: Zilnic suntem bombardati cu informatii diverse, dar le integram (acceptam) doar pe cele pentru care gasim conexiuni personale! … Din punctul meu de vedere multitudinea informatiilor creeaza confuzie, deci scade pragul de evaluare cognitiva si creste riscul de a reactiona in detrimentul actionarii (vezi tabelul diagrama schematica a unei emotii). Acest proces ar putea creea asa-numita „disonanta cognitiva” concept propus de Leon Festinger pentru a desemna o indispozitie psihica datorata creerii unei situatii in care o persoana este prinsa intre doua sau mai multe idei contradictorii.

Pentru a evita aceasta situatie ar inseamna sa identificati propria „tendinta de gandire si actiune”ca sa puteti intelege reactia la emotie. Deci a-ti identifica propriile emotii, inseamna sa intelegi cum reactionezi experimentand o emotie. Apoi sa-ti accepti reactia, ca facand parte integranta din viata afectiva proprie. Putem vorbi de un proces de integrare a unei emotii, atunci cand iti poti anticipa reactia si poti actiona constructiv, in beneficiul personal. Numai in aceste conditii poti spune ca TE CUNOSTI si poti gestiona efectele unei emotii, sau al unui cumul de emotii ! Aceasta este esenta conceptului de DEZVOLTARE PERSONALA!

Inchei prezentandu-va pe scurt (enumerare) o clasificare a emotiilor, cu raportare la scopuri  (dupa R.S.Lazarus-Teoria cognitiv-motivationala-relationala,2011) si cele derivate:

  1. Emotii negative (incongruenta in raport cu scopurile): FURIE, FRICA-ANXIETATE, VINOVATIE-RUSINE, TRISTETE, INVIDIE-GELOZIE, DEZGUST
  2. Emotii pozitive (situatie congruenta in raport cu scopurile): FERICIRE/BUCURIE, MANDRIA, IUBIREA/AFECTIUNEA, IMPACAREA

Urmeaza o serie de articole separate in care va voi prezenta explicit fiecare emotie in parte cu scopul de a va ajuta sa descoperiti singuri modalitati de identificare personala a acestor emotii, in cazul in care sunteti pusi in situatia de a le experimenta.

 

 

Poveste despre fericire

Intr-o zi, un batranel in varsta de 92 de ani, mic de statura si foarte prezentabil, vadit preocupat de aspectul sau exterior, a intrat intr-o casa de batrani.

Sotia sa murise de curand, la varsta de 70 de ani, iar el fusese nevoit sa plece din casa.

Dupa cateva ore de asteptare in holul casei de batrani, el a zambit cu blandete cand i s-a spus ca incaperea in care urma sa locuiasca era pregatita.

In timp ce mergea incetisor catre lift, sprijinindu-se in baston, eu am inceput sa-i descriu cum arata camera lui, vorbindu-i si despre draperia de la geam.

Imi place foarte mult – mi-a spus el, cu entuziasmul unui baietel de 8 ani, care tocmai primise in dar un catelus.

Domnule, dar inca nu ati vazut camera. Mai asteptati o clipa, aproape am ajuns.

Nu are nicio importanta cum arata camera – a raspuns el.

Fericirea e o stare pe care am ales-o in mod aprioric.

Nu de mobilier sau de modul in care este decorat spatiul depinde faptul ca imi place sau nu camera, ci mai degraba modul in care am hotarat eu sa o percep.

Am decis deja in mintea mea ca imi place camera in care voi locui aici. Este o decizie pe care o iau in fiecare zi, cand ma trezesc.

Am posibilitatea de a alege. Imi pot petrece ziua in pat, enumerand toate problemele pe care le am cu anumite parti ale corpului meu care nu mai functioneaza prea bine, sau ma pot trezi multumindu-i Cerului pentru acele parti din mine care inca mai functioneaza normal.

Fiecare zi este un dar si, cata vreme imi pot deschide ochii, ma voi concentra asupra noii zile si asupra tuturor amintirilor fericite pe care le-am creat in viata mea.

Batranetea seamana cu un cont bancar. La apusul vietii, retragi din contul tau ceea ce ai depozitat de-a lungul vietii.

Asadar, sfatul pe care l-as da fiecarui om este sa depoziteze cat mai multa fericire in contul bancar al memoriei sale.

Le multumesc tuturor celor care au contribuit la umplerea contului meu cu amintiri fericite, cont pe care continui sa il umplu si acum. 

Aminteste-ti aceste sfaturi simple pentru fericire:

  1. Elibereaza-ti inima de ura.
  2. Elibereaza-ti mintea de griji.
  3. Traieste cu simplitate.
  4. Daruieste mai mult.
  5. Renunta la asteptari.

Daca ai fost binecuvantat sa primesti acest mesaj, trimite-l celor pe care ii iubesti si prietenilor tai…este calea de a darui altora cateva adevaruri simple, care raspandesc bunatatea in lume. Cine stie, poate rezultatul acestui gest va fi infaptuirea unui miracol…

Sa aveti o zi binecuvantata!

A fi părinte – Artă și Provocare (promo-publicație)

Evidențiat

CUPRINS – EXTRASE

Cap. 1 – A fi PĂRINTE – o reală provocare

Motto: „Nu ne putem proteja copii de viață, de aceea este important să-i pregatim pentru ea!…” – Rudolf Dreikurs

Ca adulți, avem responsabilitatea de a intelege nevoile copiilor nostri ! Mă refer la nevoile afectiv-emoționale, nu la cele materiale… Din păcate, din experiența personal-profesională pot afirma că nevoile materiale primează actualmente, în stilul educațional al multor părinți. De cele mai multe ori m-am confruntat cu expresia des utilizată, de părinții cu ai căror copii am lucrat la cabinet, și anume: „M-am străduit să nu-i lipsească nimic copilului meu!”. De fiecare dată când întrebam: „La ce vă referiți când afirmați că v-ați străduit să NU îi lipsească NIMIC?” răspunsul pe care îl primeam, era legat invariabil de lucruri materiale…

După părerea mea, cred că stă în puterea noastră, ca părinți și primi educatori ai copiilor noștri, să fim mai atenți și mai receptivi la modul creativ al copiilor prin care ei încearcă să ne spună cum se simt…

Cap.2 – Dilema părinților   

Motto : „Avem curajul de a fi imperfecți!” – Rudolf Dreikurs

Și uite așa se instalează DILEMA PARENTALA: Nu știm ce să mai facem cu copiii noștri ! Suntem puși în situații delicate ( manifestări de irascibilitate și obraznicie ale copiilor), mai ales în public…și reacționăm adesea, cu furie sau cu resemnare. Îi plesnim, țipăm și noi, sau le permitem să ne șantajeze, cumpărându-le ceea ce-și doresc, deși nu merită, numai ca să TACA!… Astfel, copilul învată că dacă țipă, el obține ce-și dorește și va adopta acest comportament ori de câte ori va avea nevoie de ceva…

Cert este că fără o comunicare de tip constructiv, reprezentată de un dialog real, în care ambele părți (părinte și copil) să poată AUZI și PROCESA informația primită, rezultatul obținut este unul de tip distructiv care creează CONFLICT.

Din punctul meu de vedere, punctul de pornire în anihilarea unui conflict este cel în care reușim prin forțe proprii, sau împinși de copiii noștri care ne provoacă, să ne întrebăm:

„Cum mă simt eu ca părinte în momentul în care am senzația că sunt provocat?!”

Cap.3 – Reacții nedorite baza comportamentului nedorit al copilului

Motto : “Copiii mici nu te lasă să dormi, cei mari nu te lasa să respiri.” – proverb rusesc…   

De cele mai multe ori, presați fiind de problemele cotidiene, nu avem timp și nici interes, pentru a ne pune întrebarea: CUM MĂ SIMT, EU ca părinte, atunci când copilul ma pune într-o SITUAȚIE PROVOCATOARE ? … În exemplul de mai sus, evident, mama era iritată că fetița nu o asculta…

Să nu subestimăm niciodată capacitatea de observare a copilului ! Este modalitatea lui non-conștientă, de a învăța: prin ÎNCERCARE și EROARE. Din experiența personală, și nu numai, aș putea afirma cu tărie că cei mai buni observatori sunt copiii ! Ei observă tot ce se întâmplă în jurul lor, învață să se adapteze și cum să gestioneze mediul interior și pe cel exterior… La acest aspect aș dori să mă opresc înainte de a vă povesti câte ceva despre senzațiile pe care le experimentăm în calitate de părinți…

Cap.4 – Când copilul adoptă un comportament de a cere atenție nemeritată

Motto: „Ne îngrijorăm de ceea ce va deveni copilul nostru mâine, însa uităm de ceea ce este el azi” Stacia Tauscher

În cazul copiilor care caută ATENȚIE, noțiunea „de ajuns” nu există. Să nu vă imaginați că ei rețin și apreciază momentele în care ne captează atenția. Dimpotrivă, vor continua să facă acțiunile pe care noi, ca părinți le-am validat prin reacțiile noastre…

Cap.5 – Accentuarea conflictului –  lupta de putere

Motto: „Petrecem primele 12 luni cu copiii noștri pentru a-i învăța să mergă și să vorbească , iar urmatoarele 12 luni spunându-le să stea jos și să tacă.” – Phyllis Diller

În capitolul anterior m-am referit la stadiul incipient al unui conflict parental. Se poate ajunge în stadiul de conflict mocnit atunci când vă simțiți provocat de intensificarea tendinței copilului de a se comporta cât mai neplăcut. Cu cât mai mult se intensifică acțiunile lui, cu atât vă simțiți mai provocat și propria reacție este amplificată dacă nivelul de stress este ridicat….

Cap.6 – Accentuarea luptei de putere – RĂZBUNAREA

Motto:  „Părinții îi învață pe copii să vorbească, copiii îi învață pe părinții, să tacă.”

După cum deja știți, răzbunarea intră în categoria acțiunilor care deschid și intensifică un conflict mocnit. Este situația în care ambele părți implicate sunt deja poziționate și își dispută cu sau fără argumente „așa-zisa dreptate”. Diferența între conflictele dintre adulți și cele dintre copii și părinți, constă în faptul că părțile implicate nu se situază la același nivel de înțelegere a informației. Existența unor drepturi și obligații nu sunt corect și democratic aplicate de către părțile în cauză.

Cap.7 – RETRAGEREA – Comportament de tip evitant

Motto:  „Să taci bine e mult mai greu decît  să vorbești  bine.”

Dacă în ultimele trei capitole am discutat despre situații în care ați putut observa o dinamică relațională de tip activ între părinți și copii, în cazul retragerii avem de-a face cu pasivitatea. Prin comportamentul lui, părintele transmite inconștient copilului, lipsa speranței care generază retragerea (uneori verbalizată sub forma: „Nu mai știu cum să mă mai comport cu copilul ăsta!”), iar prin răspunsul său, copilul își manifestă neputiința în relaționare. Scopul lui este acela de a fi evitat. Această situație este gravă prin însăși estența ei: non-acțiune! Disperarea părinților și muțenia copiilor anulează orice fel de comunicare, fie ea verbală sau non-verbală…

Cap. 8 – Concluzii: Manipularea emoțională și impresionabilitatea părinților

Motto:„Abilitatea noastră de a funcționa, depinde de sentimentul nostru de apartenență” – Rudolf Dreikurs

Dacă am vorbit până acum despre comportamente greșite ale copiilor care apar ca urmare a percepției greșite a acestora cu privire la comportamentul părinților, pot afirma că în toate fazele menționate în cele 4 capitole apare acest fenomen de manipulare emoțională, la scară largă sau mai redusă, determinată fiind de sentimentele copilului/adolescentului….Pentru a ne ajuta copiii să coopereze și să fie utili în mediul familial, este necesar să le înțelegem motivele pentru care aleg să acționeze într-un fel sau într-altul…

Manipularea emoțională și impresionabilitatea părinților

Motto : „Abilitatea noastră de a funcționa, depinde de sentimentul nostru de apartenență” – Rudolf Dreikurs

De cele mai multe ori, ca adulti, picam in capcana impresionabilitatii, inconstient plasata, de catre copiii nostri. In articolele anterioare v-am povestit despre cat de fini observatori, sunt ei. OBSERVATIA si EXPERIMENTAREA sunt cele doua instrumente pe care le folosesc, pentru a invata. Care este mecanismul pe care il dezvolta inconstient? … Este unul extrem de simplu: Simt, aplica cu perseverenta (actioneaza, pana la limita la care comportamentul nostru corespunde nevoilor lor, inconstiente) si isi valideaza comportamentul. De fapt, atitudinea nostra este cea care da girul ca ei sa continue (le permite sa actioneze), in conformitate cu dorintele si nevoile lor.

Una dintre cele mai importante nevoi resimtite de copil este cea de apartenenta la familie. Nevoia de CEILALTI, transpusa percepțional de catre copil prin „AM UN LOC”, creeaza un sentiment de SIGURANTA si dezvolta aptitudinea de a comunica. Cu alte cuvinte, daca un copil simte ca are un loc in familia lui, el se simte in siguranta si CONECTAT cu membrii familiei.  In cazul cand aceasta conectare este afectata, din partea unuia dintre parinti (sau chiar a ambilor), gandul inconstient al copilului este ca el „trebuie sa fie remarcat mereu” care se transpune comportamental, in atragerea atenției, despre care am vorbit intr-unul dintre articolele anterioare. M-as opri la acest comporta-ment  gresit al copilului, pentru ca este primul și cel mai des intalnit, care odata invatat (prin validarea lui de catre parintii exasperati), devine puntea de lansare ale celorlalte: lupta de putere – care ascunde un sentiment de inadecvare (copilul incearca sa isi controleze parintii) ;  răzbunarea – care ascunde un sentiment de neglijare (copilul crede ca este nedreptatit de parinti si ranindu-i pe ceilalti arata cat este el de ranit) ; teama de eșec – care ascunde un sentiment de inferioritate (copilul renunta, nu mai incearca sa actioneze).

Revenind la IMPRESIONABILITATE si MANIPULARE, cele doua arme-atuu ale copiilor, la care apeleaza cu maiestrie si ingeniozitate, de la cele mai fragede varste, pot spune ca le-am putea identifica și contracara prin fermitatea  si consecventa acțiunilor noastre, dublate sau intreite chiar, de  rabdare si afecțiune.  Pentru explicarea afirmatiei de mai sus, voi folosi tot un exemplu:

Alin – 4 ani – In fiecare seara,  mama intampina greutati in a-l trimite la culcare. In fiecarea seara, Alin vrea sa se joace cu  masinutele,  ori vrea sa coloreze, ori isi doreste sa urmareasca desene animate. De fiecare data mama isi propune sa nu se mai lase antrenata in acest joc al puterii. Alin, in schimb, reuseste cu mare succes sa isi provoace mama prin diverse tertipuri: se roaga sa fie lasat sa-si continue activitatea, plange, bate din picior, fuge dintr-o camera in alta, se agata de mana sau piciorul mamei, pana reuseste sa o enerveze si sa cedeze nervos, tipand sau plesnind-ul. Casa se transforma intr-un adevarat camp de lupta si tatal intervine din cand in cand, punand lucrurile la punct, cu forta.

Analizand cazul de mai sus, putem remarca rezistenta si creativitatea copilului, in atingerea scopului sau: PUTEREA. Validarea puterii echivaleaza cu sentimentul de apartenenta.  Comportamentul sau,  materializeaza gandurile acestuia:  „Nu ma poti opri!” Sau „Nu ma poti obliga!” In aceasta situatie Alin, inconstient, isi invita parintii sa participe la lupta de putere, ca ulterior, prin cedarea mamei sa-si atinga scopul: validarea puterii in lupta lui cu mama. Chiar daca isi propune sa fie ferma, aceasta nu reuseste. Cum ? Prin faptul că, fara sa vrea, intră in jocul copilului. Alin isi manipuleaza mama prin perseverenta cu care ii rezista, prin ingeniozitatea cu care schimba registrul actiunilor si prin creativitate. Nu de putine ori am auzit parinti care mi se plangeau de faptul ca, uneori sunt atat de obositi, incat recurg cu mare usurinta la a face uz de forta, in lupta cu copiii. De obicei tonul ridicat si sfanta palma la fundulet, potolesc pentru o scurta perioada, insistentele micutilor, dar nu rezolva problema de fond. 

Ce se intampla de fapt? Copiii au o mare capacitate de a observa. Vad ca parintii se enerveaza si le testeaza limitele, experimentand. Sunt ca niste animalute simpatice care fac orice ca sa-si atinga scopul. Rezista si revin in aceeasi situatie, cu o consecventa demna de invidiat.

Revenind la cazul prezentat, pentru a pune capat ostilitatilor, mama impreuna cu tatal, ar putea sa ignore micile tertipuri ale lui Alin, de a le capta atentia. Daca el se joaca sau coloreaza in camera lui, ii pot spune „noapte buna”, ca apoi sa inchida lumina in camera lui si sa se retraga in dormitorul lor. Daca el se afla in livig, procedeaza la fel. Pur si simplu se pot comporta ca si cum Alin nu ar mai fi de fata. Acest comportament schiteaza, de fapt, retragerea si ignorarea unui conflict.

Consecventa si fermitatea sunt elemente de baza in lucrul cu copilul. Este suficient ca numai o singura data sa ne amuze o replica, o privire strengareasca sau plansetul miorlait al copilului, ca toata buna intentie de a fi fermi, sa se duca pe apa sambetei… Copiii simt cand si cat sa ne provoace. Pana unde pot merge si cat pot intinde coarda, doar experimentand si exasperandu-si parintii.

Sa nu uitam ca intr-o relatie parentala raportul de forte, este inegal. Parintii detin cheia transformarii inegalitatii acestui raport, intr-unul mai usor de gestionat de catre toti membrii familiei. Ei sunt cei care pot decide cand si cum pot actiona, astfel incat copiii sa aiba sentimente ca: SIGURANTA, COMPTETENTA, VALORIZARE si SPERANTA, necesare dezvoltarii emotionale,  armonioase si complete, a copiilor. In cazul in care nu identificam de la varste mici, comportamentul gresit al copilului, de a cere atentie nemeritata, la varste mai mari declansarea luptei de putere, este iminenta. De aici si pana la razbunare, nu este decat un pas… Si fara sa vrem ajungem, sa creem un sentiment de inferioritate, mascat de un complex de superioritate, la varsta adolescentei…

RELAȚIILE și CĂSĂTORIA – un punct de vedere

Stare

Nimic nu poate fi mai real și mai veridic, decât exemplul personal!…
Urmăm, în mod inconștient „pattern-uri” (model, tipar, exemplu,etc) ale familiei de bază, sau extinse, fără să ne preocupe cum s-au format ele. Știm doar atât: „Merge… sau mi se potrivește! De ce să nu fac așa?!”. Și astfel ne asumăm reușita sau eșecul. Uneori ne place, alteori, NU.
Exemplul personal îl aplicăm, fără prea multe întrebări adresate EU-lui nostru, în special în domeniul relațiilor. Pentru că discutăm despre relații de cuplu, împlicarea exemplului personal este extrem de puternică: urmăm, fără prea multă implicare personală și/sau discernământ, exemplul mamei (ca femei) și pe cel al tatălui (ca bărbați), dar căutăm comportamente similare mamei (ca bărbați) și similare tatălui (ca femei)…
Sunt convinsă că se vor face auzite voci care vor încerca să combată acestă afirmație!… Într-un fel, pot afirma că au dreptate, dar le-aș sugera să-și analizeze corect faptele (nu dorințele, sau aspirațiile) și să ajungă la o concluzie sinceră, în ceea ce-i privește! Nu doresc polemici…este doar un punct de vedere personal.
În cazurile în care exemplele (percepute ca și copii) ne-au marcat (traumatizat, uneori), alegem exact opusul acestor comportamente. Puțini sunt cei care dispun de abilități creative și le folosesc obiectiv și focusat, în folosul personal. De obicei, cei mai mulți EXPERIMENTEA-ZĂ diverse relații și trag concluzii, mai mult sau mai puțin obiective. Astfel se formează un sistem propriu de valori (cu referire clară la relația de cuplu ideală), care uneori este pus la încercare, provocat chair, de propriile convingeri de bază care ne pot încurca, din când în când.
Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi are o idee despre tipul de partener ideal și tipul de căsătorie ideală, nu?… Cei mai mulți… Dar de cele mai multe ori, aceste idealuri nu se potrivesc cu realitatea întâlnită. Trist, dar adevărat… Și atunci suntem provocați să luăm hotărâri, de genul: „Îmi place și vreau…” sau „Cred că îmi place și aș vrea…” sau chiar „Trebuie să îmi placă, este cel mai potrivit!”… Aceste hotărâri sunt urmate de fapte și ulterior de consecințe, care uneori pot să ne provoace stări de…(fircare alege ce dorește…). Concecințele sunt cele care ne influențează viața!… Uneori nu dorim să le acceptăm și ne auto-provocăm stări dintre cele mai diverse…
Din punctul meu de vedere atunci când doi parteneri hotărăsc să se căsătorească, ar trebui să țină cont de „învățăturile” și „tradițiile” specifice familiei în care au crescut (și mai ales să discute despre ele, înainte de căsătorie). Ca și de modul în care s-au înțeles (sau NU) părinții lor. Cum s-au comportat ei în situații conflictuale? Cum au reacționat fiecare, atunci? Ce soluții au adoptat?… Fiecare are amintiri din perioada copilăriei, legate de disputele din familie… Faceți apel la ele și analizați-le!… Cereți, totuși, sfatul unui prieten sau al unui specialist…
Discutăm de împletirea armonioasă sau mai puțin armonioasă ale unor stiluri de viață, formate pe baza unor convingeri formate (în mod inconștient) în perioada copilăriei (până la vârsta de 9 sau 10 ani). Ce ne-au învățat părinții, ca și modul în care au acționat ei (tradiție de familie), este foarte important și de cele mai multe ori, ținem cont, conștient sau inconștient de aceste lucruri. Acestea pot fi verificate prin introspecție și analiza faptelor, dar este destul de dificil de obținut un rezultat valid fără un feed-back real, din partea unei terțe persoane (specialist) care să nu fie implicată emoțional …
Intimitatea (relația de cuplu) este o sarcină pentru doi! … Sunt două stiluri de viață care ar trebui să se completeze: fiecare dintre cei doi să ajungă „să tragă la căruță” având o motivație similară: IUBIRE & RESPECT pentru persoana iubită, în egală măsură!…

Diferenta dintre coaching (îndrumare) si terapie

Preluat din:” The continuing debate: Therapy or coaching? What every coach must know!” Scris de Patrick Williams

Terapie

Coaching

Este model medical/clinic ; se bazeaza pe diagnostic psihoterapeutic/patologic

Este un model de învăţare/dezvoltare concentrându-se pe scopuri realizabile şi posibilităţi reale

Se ocupa cu disfunțiile identificate, ale unei persoane

Se ocupă cu un client sănătos care dorește o situație mai bună

Pacienții din terapie au, de obicei, dificultăți de funcționare

Clientul din coaching dorește să obțină un nivel de funcționare, mai bun

Se ocupa cu identificarea evenimentelor traumatizante din trecutul clientului

Identifică și înțelege evenimentele din trecut, ca un context pt.creerea unui viitor mai bun

Se ocupa cu trecutul si traumele unei personae, si cauta vindecarea acestora

Se ocupă, în special, cu prezentul persoanelor  şi le ajută la creerea unui plan de acţiune pentru realizarea scopului dorit

Intreaba DE CE ?

Întreabă cum și ce? Întrebându-și clientul DE CE, terapeutul se focusează pe trecutul persoanei și evită focusarea pe viitorul clientului și realizarea unui plan în viitor.

Ajuta clienții să rezolve dureri mai vechi,se focuseaza pe ameliorarea durerilor si a simptomelor prezente

Ajută clientul să-și descopere noi abilităţi şi instrumente pentru a-și construi un viitor mai bun și de succes; se concentrează pe scopuri.

Relație terapeutică (Terapeut/Client)

Parteneriat egal co-creativ (antrenorul oferă o nouă perspectivă şi își ajută clientul să-și descopere propriile răspunsuri)

Se focuseaza pe procese/sentimente

Se concentrează pe acţiuni, rezultate

Presupune că emoțiile sunt un simptom al unui comportament/atitudine greșite

Îşi asumă emoţiile ca fiind normale și  naturale (firești)

Terapeutul pune un diagnostic psihoterapeutic și oferă expertiza profesională, care poate reprezenta calea spre vindecare.

Coach-ul (antrenorul) stă alături de client (ca partener) şi îl/o ajută să-și identifice provocările, apoi ca parteneri, îl ajută să transforme provocările în victoria; încurajează responsabilitatea clientului, în a-și atinge obiectivele dorite.

Stilul terapeutului este unul răbdător, încurajator, evocativ , indirect , părintesc

Stilul de lucru în coaching acționează ca un catalizator pentru provocări, este direct, foloseste dialogul rectiliniu pt. activarea responsabilității clientului.

Procesul este deseori dureros și încet

Creşterea şi progresul sunt adesea rapide şi, de obicei, plăcute

Terapeutul folosește revelația personală

Dezvăluirile personale şi relevante făcute de  de antrenor(cu privire la client), sunt folosite ca un ajutor pentru învăţarea clientului cum să lucreze

Terapeutul poate fi responsabil pentru procesul therapeutic și pentru rezultat

Antrenorul este responsabil pentru proces, clientul este responsabil pentru rezultatele sale

5 MOTIVE majore pentru care barbatii inceteaza sa mai ofere…

De ce dau barbatii mai putin…din punct de vedere afectiv !
Barbatii sunt recunoscuti prin faptul ca dau mai putin…
De obicei femeile se plang de faptul ca barbatii lor incep prin a fi afectuosi si devin, treptat PASIVI.
1. Barbatii idealizeaza CORECTITUDINEA : isi focalizeaza atentia asupra unui proiect si crede ca a dat deja prea mult…si astfel inceteaza sa mai dea.
Sfaturi :
Pentru barbati : Pentru o femeie, gesturile mari ca si cele mici, valoreaza la fel ; este mai bine sa faceti gesturi marunte, dar care valoreaza mult.
Pentru femei : Barbatii nu au impulsul de a face gesturi marunte (ei vin de pe Marte) ; ei dau mai putin, nu pentru ca va IUBESC MAI PUTIN, ci pentru ca au impresia ca si-au FACUT DATORIA.

2. Femeile idealizeaza DRAGOSTEA NECONDITIONATA : ea da cat poate de mult si realizeaza acest lucru doar cand observa ca este EPUIZATA ; ele nu tin scoruri ca barbatii, ci ofera cu generozitate si presupun ca barbatii vor face la fel.
Cat timp femeia ofera cu generozitate si cu zambetul pe buze, barbatul presupune ca scorul este, oarecum egal.
Sfaturi :
Pentru barbati : Daca femeia da cu zambetul pe buze, NU inseamna ca scorul este oarecum egal .
Pentru femei : Daca doriti sa aiba o motivatie, incetati treptat sa ii mai dati si lasati-l sa faca lucruri marunte pentru dumneavoastra ; incurajati-l carandu-i sprijinul in problemele mici si apreciati-l, apoi.

3. Barbatii dau cand li se cere : Ei se mandresc ca se descurca singuri si nu cer ajutorul decat cand au nevoie de el.
Daca barbatul nu-si ofera sprijinul, femeia presupune, gresit, ca el nu o mai iubeste.
Cand femeia nu ii cere sprijinul, EL presupune, in mod gresit ca scorul trebuie sa fie egal sau ca el da mai mult.
Sfaturi :
Pentru femei : Barbatul se asteapta sa fie solicitat. Daca ea nu ii cere ajutorul, el se va dedica problemelor lui majore (munca lui) presupunand ca succesele mai mari si banii mai multi, vor fi de folos.
Pentru barbati : Femeia nu cere instinctiv sprijin, cand ar avea nevoie de el ; EA se astepata, dac o iubiti, sa i-l oferiti. INVATATI sa O AJUTATI in PROBLEMELE MARUNTE !

4. Femeile spun DA chiar daca scorul este inegal : EA daca poate sa isi ajute barbatul o va face, chiar daca scorul este inegal. Notiunea de a mentine scorul egal le este straina. Barbatul presupune GRESIT ca, din moment ce ea raspunde cererilor si nevoilor lui, inseamna ca a primit ceea ce si-a dorit !
Sfaturi :
Pentru barbati : Cand EA va raspunde afirmativ, NU inseamna ca scorul este egal. A fi de acord cu ceea ce ii cereti sa faca, NU inseamna ca ii face si placere !
Pentru femei : Daca raspundeti imediat cererii unui barbat, el crede ca a dat mai mult, sau scorul este cel putin egal. In acest caz, NU mai raspundeti, treptat, cererilor lui si incepeti prin a-i cere sa faca mai mult pentru dumneavoastra.

5. Barbatii dau puncte de penalizare : Ea nu isi da seama ca barbatul da puncte de penalizare cand nu se simte iubit sau sustinut. Reactia ei de neincredere, refractare sau dezaprobatoare, pentru el reprezinta un moment de a penaliza. Atunci el se considera indreptatit sa nu-i mai ofere nimic, deoarece ea ii este datoare.
Aceste penalizari sunt nocive pentru legaturi. El isi pierde motivatia si devine PASIV.
Sfaturi :
Pentru barbati : Punctele de penalizare NU sunt corecte si nici eficiente ! Cand va simtiti jignit, lezat sau lipsit de afectiune, iertati-o si aduceti-va aminte de tot binele pe care vi l-a facut !
SANCTIUNILE NU SUNT FUNCTIONALE !
Pentru femei : Barbatii au tendinta sa penalizeze femeile !
Iata doua metode de a va feri de aceasta situatie :
1. Intelgeti ca el greseste si spuneti-i pe un ton civilizat ce parere aveti ;
2. Intelegeti ca el va penalizeaza cand NU se simte iubit sau cand este suparat ; daca intelegeti prin ce l-ati suparat, faceti-l sa inteleaga ca va pare rau.
Cel mai important lucru este sa ii oferiti afectiunea de care a fost lipsit. Cel mai dificil este sa aflati ce l-a suparat . De cele mai multe ori cand se retrage, el nu stie ce l-a suparat. Lasati-l pana revine si apoi vorbiti.
Un alt mod prin care femeia poate afla ce l-a suparat pe barbat ar fi prin COMUNICARE, cu atat mai mult cu cat ea este mai dispusa spre a se deschide si a-si impartasi sentimentele.

„Întotdeauna am ştiut că mama şi tata m-au iubit cel mai mult” – Experienţe ale Copiilor Unici

Cercetările empirice despre evoluţia copiilor unici, comparaţi cu omologii lor cu fraţi şi surori, prezintă în general o imagine întrucâtva diferită. În loc de a fi rezultate negative, diferenţele dintre copiii unici şi copiii cu unul sau mai mulţi fraţi/surori par a varia de la nonexistente la uşor avantajoase pentru copiii unici.

Referitor atât la inteligenţă cât şi la realizări, meta-analiza lui Falbo şi Polit (1986) a peste 1000 de studii arăta cum copiii unici au avut un avantaj consecvent, susţinut empiric, faţă de omologii lor cu alte poziţii ale naşterii, mai ales comparaţi cu născuţii ulterior, crescuţi în familii medii şi mari.

Studiile despre adaptare şi dezvoltarea caracterului au arătat rezultate oarecum inconsistente şi totuşi nu păreau a pune copiii unici în dezavantaj, în comparaţie cu semenii lor cu fraţi şi surori (Claudy, 1984; Falbo & Polit, 1986; Glenn & Hoppe, 1984; Polit & Falbo, 1987; Polit, Nuttall, & Nutall, 1980; Watson & Biderman, 1989). Studiile ce comparau variabile ale sociabilităţii la copiii unici versus fraţi şi surori au produs şi ele rezultate inconsistente, însă au sugerat, prin diferenţe găsite la auto-evaluări, o provocare mai mare la sociabilitate simţită de copiii unici, decât omologii lor cu fraţi şi surori (Falbo, 1984; Falbo & Polit, 1986; Polit & Falbo, 1987). Per total, copiii unici nu se dovedesc a fi dezavantajaţi empiric.

 

Contribuţiile cele mai notabile au venit de la Psihologia Individuală, în particular de la Alfred Adler şi Rudolf Dreikurs. Pentru ei, o influenţă importantă asupra evoluţiei caracterului la copii şi dezvoltarea unui stil al vieţii era constelaţia familiei şi poziţia menţinută de copil în ea.

Poziţia copilului unic este importanta deoarece:

 

acest copil nu are vreodată experienţa detronării de către copiii născuți după el (frați sau surori);

 

– este mai puţin probabil să simtă presiunea unui competitor apropiat, cum se întâmplă cu primii născuţi, cu fraţi şi surori (Sweeny, 1989);

 

– copiii unici sunt într-o situaţie în care e mai greu de răspuns, deoarece ei se dezvoltă într-o lume populată în principal de adulţi, ale căror capacităţi sunt mult mai mari decât ale copilului (Dreikurs, 1958);

 

probabilitatea este mai mare ca un copil unic să fie răsfăţat excesiv de părinţi şi să se aştepte a fi centrul atenţiei;

 

copiii unici nu au experienţa trăitului cu fraţi şi surori, ei pot fi reţinuţi în a împărţi atenţia sau lucrurile materiale cu alţi copii. De aceea e mai probabil ca un copil unic să fie ceva mai puţin un companion al prietenilor săi (Manaster & Corsini, 1982).

Sweeny (1989) a afirmat că cele mai mari provocări pentru copilul unic erau în contextul relaţionării cu grupul lui de semeni şi că, din acest motiv, experienţele de la şcoală ar putea fi mai dificile pentru el.

 

Adlerienii indică, totuşi, că ordinea naşterii în sine nu oferă suficiente informaţii din care să se tragă concluzii (Sharf, 1996). Alte aspecte ale constelaţiei de familie şi atmosferei din familie trebuiesc considerate, pentru a înţelege influenţa pe care o are contextul familiei asupra stilului de viaţă în dezvoltare.

               Descriere experiment care a stat la baza articolului:

Autorii au făcut interviuri amănunţite cu 20 de adulţi tineri, copii unici. Analiza tematică a interviurilor a dezvăluit atât punctele forte cât şi provocările, reportate ca parte a realităţii unui copil unic. Aspectele pozitive ale statutului de copil unic au inclus:

– lipsa rivalităţii dintre fraţi şi/sau surori;

– plăcerea de a-şi petrece timpul singur(ă);

– aprecierea de a fi singurul recipient al resurselor emoţionale şi financiare ale părinţilor;

– dezvoltarea unei relaţii apropiate cu părinţii.

           Provocările au inclus:

– lipsa unui confident, frate sau soră,

– senzaţia de a fi presat a reuşi, a căuta atenţie neîmpărţită de la alţii, – Anumite dificultăţi la conectarea şi negocierea cu semenii;

– griji despre situaţii de mai târziu din viaţă,

– precum îngrijirea părinţilor şi vacuumul de după moartea părinţilor lor.

           SCOP experiment: Scopul acestui studiu a fost determinarea experienţei subiective de a fi copil unic, pentru participanţi adulţi tineri. Copilul unic a fost definit drept individul care era singurul copil în viaţă sau decedat al părinţilor săi, şi care a fost crescut de la naştere până la tânăra maturitate fără semeni de vârstă în casă. Tânărul adult a fost identificat ca fiind individul cu vârsta între 20 şi 29 de ani.

        REZULTATE și DISCUȚII : Poveştile celor 20 de tineri s-au suprapus şi s-au găsit consistenţe clare. Au ieşit la iveală patru teme, din date:

1. a nu avea relaţii cu fraţi şi surori;

2. apropierea din relaţia părinte-copil;

3. a fi un „mic adult”;

4. implicaţii pentru viitor.

În toate temele, participanţii au identificat atât avantaje cât şi provocări ale experienţelor lor ca şi copii unici.

           CONCLUZII :

         Povestirile acestor tineri copii unici par a sprijini o perspectivă adleriană. Au existat variaţii în experienţele lor, dar unele probabilităţi sau tipare au ieşit la vedere din interviuri. Copiii unici au perceput unele dintre aceleaşi dificultăţi sau provocări ale experienţele lor ca şi cele descrise de adlerieni, precum şi unele aspecte avantajoase ale poziţiei lor din familie. Poveştile au dezvăluit şi varietatea felurilor în care au răspuns la situaţiile lor. Cu siguranţă că interviurile au subestimat unicitatea fiecărui individ.

         Ca şi grup, participanţii au apreciat că nu au avut de-a face cu dinamicile fraţilor şi surorilor, cum ar fi împărtăşirea, lupta şi competiţia. Au savurat şi au avut nevoie de timp în care să fie singuri, şi unii şi-au dezvoltat strategii de joacă foarte creative, în copilărie. Pe de altă parte, majoritatea şi-au dorit un frate sau o soră, uneori. Au regretat că nu au pe cineva care să stabilească ritmul sau un confident în casă. Unii au răspuns la provocarea de a nu avea fraţi şi surori prin stabilirea de relaţii fraterne surogat.

          Participanţii au mai raportat avantaje şi provocări în contextul relaţiilor părinte-copil. Au apreciat atenţia neîmpărţită şi sprijinul financiar pe care le-au primit. Majoritatea au raportat că au fost apropiaţi de părinţi, şi unii copii unici au văzut această apropiere ca un rezultat specific al lipsei fraţilor şi surorilor. Unii participanţi au raportat o presiune de a reuşi sau a excela în viaţă. În plus, unii au vorbit despre rezultate negative de la primitul atenţiei parentale nediluate.

         Jumătate din participanţi au raportat că a se simţi şi a fi tratat ca un mic adult a provenit probabil din faptul că şi-au petrecut mult timp cu părinţii şi alţi adulţi. Pentru unii dintre ei, această experienţă a făcut conectarea cu semenii o dificultate.

         Când s-au proiectat în viitor, intervievaţii au raportat o îngrijorare referitoare la potenţiale provocări care vin din a fi copil unic. Au fost preocupaţi de cerinţele faptului de a fi singurul îngrijitor al părinţilor ce îmbătrânesc. Şi-au exprimat o părere de rău anticipativă de a-şi pierde conexiunile cu familia lor de origine, după moartea părinţilor. Unii au regretat că nu vor avea ocazia de a fi unchi sau mătuşi biologice. Mai departe, apropos de a avea copii ei înşişi, unii au simţit o presiune în a le oferi nepoţi părinţilor lor. În plus, unii şi-au făcut griji legate de capacitatea lor de a fi părinţi eficienţi pentru mai mult de un copil, pentru că nu au avut un context anterior din care să modeleze o astfel de situaţie de părinte.

         Acest studiu a implicat un eşantion de participanţi care păreau a fi corespunzători, din punctul de vedere al dezvoltării, în ceea ce priveşte educaţia şi conştiinţa de sine. Mulţi dintre cei intervievaţi au împărtăşit o conştiinţă neobişnuită a propriilor resurse şi capacităţi, ca şi a propriilor limitări. Se poate spera că această conştiinţă îi va ajuta în abilităţile lor de a pune accentul pe calităţi şi de a depăşi provocările.

AUTORI – Lisen C. Roberts şi Priscilla White Blanton

[1] Journal of Individual Psychology, No. 2, Summer 2001, Austin: University of Texas Press.

 

 

Creativitatea și LIFE-COACHING-ul

Personal, cred cu tărie, că un nou punct de vedere, din perspectiva acceptării SCHIMBĂRII în viața personală, îl reprezintă CREATIVITATEA : Cum ne putem canaliza gândurile astfel încât să găsim mai repede și în beneficiul personal, soluții la problemele cu care suntem confruntați zilnic !
La ce ne-ar ajuta un astfel de demers ?
Pur și simplu :
– vom putea prelua și prelucra FRUSTRĂRILE (nemulțumiri personale) ca pe niște STĂRI DE FAPT (lăsăm emoția, de orice natură ar fi ea, să ne solicite organismul, ca ulterior, să captăm, să analizăm și să înțelegem reacția organismului);
vom evita să mai căutăm vinovați, lucruri care creează automat CONFLICT INTERIOR.
Cu alte cuvinte: Ne vom SIMȚI mai BINE !
Pornind de la două dintre definițiile creativității :
– Capacitate de a crea, de a produce valori. Sursa: NODEX (2002) ;
– Dispoziție potențială de a crea, însușirea de a fi creator Sursa: MDN (2000)
Reținem că ne putem dezvolta CAPACITATEA de CREAȚIE (de a produce valori pentru noi înșine, dar și pentru alții) pornind de la creerea unei DISPOZIȚII potențiale de a creea. Iată câteva dintre, cele mai importante direcții de A ACȚIONA pentru a NE creea DISPOZIȚII (stări interioare):
1. A fi ISCODITOR : 1. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; care spionează ; 2. Care pune cuiva întrebări insistente pentru a se informa, care caută să descoasă pe cineva. 3. Care inventează; născocitor. (Sursa: DEX ’09)
A căuta, a pune întrebări, a se informa sunt câteva dintre acțiunile care premerg activitatea de creație. Trebuie să recunoștem că ele sunt specifice vârstei copilăriei, dar în acea perioadă căutăm să aflăm informții, NU suntem capabili să creem un PUZZLE și să vedem o imagine de amsamblu. La vârstă adultă, avem posibilitatea de a DECELA (a pune în evidență) informațiile, să le interconectăm și să tragem o concluzie.
A explora și a investiga un subiect, o situație, presupune analizarea faptelor DE FACTO – recunoașterea acestora prin însăși existența lor – și obținerea unei concluzii, care să răspundă faptelor concrete analizate.
A contesta ipotezele de lucru, presupune a nu accepta tacit o bază de lucru, un sistem impus ; în acest caz putem vorbi de INOVAȚIE – a îmbunătăți o stare de lucruri…
Dacă ar trebui să sintetizez aceste acțiuni, aș folosi 3 cuvinte : CURIOZITATE, CĂUTARE și GÂNDIRE CRITICĂ.
2. A fi PERSISTENT : Care rămâne (multă vreme) neschimbat, care continuă să existe sau să dureze (multă vreme); care se menține fără să slăbească în intensitate Sursa: DEX ’09 (2009)
A insista, cu TENACITATE, în demersurile pe care le întreprinzi, creează un obicei al minții de a se detașa de ideile cu care s-a obișnuit și de a găsi altele noi. Cu alte cuvinte, important ar fi să NU RENUNȚI și să continui să cauți răspunsuri, chiar dacă noile idei ți se par, a fi, extrem de năstrușnice.
A indrăzni să fi DIFERIT (în raport cu ceilalți) – creativitatea necesită un anumit nivel de ÎNCREDERE în SINE ca o condiție prealabilă pentru a fi sensibil la asumarea de riscurilor; dacă ai incredere în tine, asumarea riscurilor nu ți se mai pare o problemă-de-rezolvat, pur și simplu continui pe drumul, pe care ai început să mergi (dispare senzația că ar fi necesară o evaluare de risc).
– A fi TOLERANT într-o situație INCERTĂ – capacitatea de a tolera incertitudinea este importantă în cazul în care o persoană are de gând să treacă de la o idee la un proiect, în situația în care acțiunile, pe care ar trebui să le întreprină, sau chiar scopul nu este pe deplin stabilit. Ca un exemplu aș folosi următoarea zicală : Să dai vrabia din mână, pe cioara de pe gard ! După părerea mea această atitudine ar provoca la părăsirea ZONEI de CONFORT
3. A fi IMAGINATIV (a-ți imagina) – Care poate să-și imagineze cu ușurință; înzestrat cu imaginație vie Sursa: NODEX (2002)
A te juca cu posibilitățile –o idee în curs de dezvoltare presupune manipularea acesteia, în încercarea de a o îmbunătăți.
A face conexiuni – este un proces de sintetizare reunește un amalgam de lucruri disparate ; este ca și cum ai încerca să realizezi un PUZZLE.
A utiliza intuiția – utilizarea de intuiției permite creerea de noi conexiuni și astfel pot să apară gânduri și idei, a căror materializare nu ar fi posibilă, în cazul utilizării unui tip de gândire analitică.
Dacă, și în acest caz, ar fi necesar să sintetizez aceste acțiuni, într-una singură, aș alege : A te JUCA !
4. A COLABORA – 1) A lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a coopera; a conlucra. Sursa: NODEX (2002)
A partaja (a împărți cu cineva) produsul – cu alte cuvinte, este vorba despre a împărtăși o idee, sau un produs ( act creativ) în sine, care poate avea un impact dincolo (mai presus) de creatorul său. A nu dori să împarți cu cineva o idee, din punctul meu de vedere, presupune că îți este TEAMĂ că ideea îți va fi furată. Deci, ține minte: De ce îți este teamă, nu vei scăpa ! Teama sau frica este o emoție puternic distructivă, care atrage evenimente asemănătoare.
A oferi și a primi un feed-back – aceasta este tendința de a dori să contribuie și alții la dezvoltarea ideilor tale ; feed-back-ul presupune să auzi varinate noi despre cum ai putea să-ți îmbunătățești propriile idei.
A coopera în mod corespunzător – un creator individual co-operează în mod corespunzător cu alții. Aceasta înseamnă a lucra în colaborare, dacă situația în care te afli o cere (ex.ești blocat și nu poți găsi soluții, sau soluțiile nu te mulțumesc) ; alegerea modalității și a timpului în care ai fi dispus să colaborezi, îți aparține.
5. A fi DISCIPLINAT (organizat) – Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. Sursa: DEX ’09 (2009) ;
Această acțiune, din punctul meu de vedere, este necesară pentru a contrabalansa starea de visare (a visa cu ochii deschiși), ancorându-ne în realitate. Este nevoie de cunoștiințe (informații de specialitate) îndemânare și abilități pentru a modela o idee și a o transforma într-un proiect bine definit, cu scop și obiective clare.
A dezvolta tehnici de lucru – Fiecare dintre noi avem formate anumite abilități, încă din copilărie. Important ar fi să reușim să le îmbunătățim și să le transpunem în modalități de lucru (deprinderi); pentru această acțiune este nevoie de timp și dedicație;
A REFLECTA CRITIC – Este important să evaluăm în mod convergent (focalizator), ideile pe care le-am generat. Pentru a realiza această acțiune este necesar să luăm decizii, ținând cont de scopul pe care ni l-am propus.
A EXERSA și a ÎMBUNĂTĂȚI – Este nevoie de exercițiu pentru a reuși să TE exprimi printr-o acțiune specifică : faci ce ți-ai propus, ești atent la detalii, corectezi greșelile și te asiguri că rezultatul acțiunii este cel preconizat (pe care ți l-ai propus). Cu alte cuvinte,pentru a îmbunătăți o activitate este necesar să exersezi.
Să sintetizăm :
1. Să fi iscoditor însemnă : SĂ FI CURIOS + SĂ CAUȚI răspunsuri + SĂ GÂNDEȘTI CRITIC;
2. Să PERSIȘTI însemnă : Să ÎNDRĂZNEȘTI să FI DIFERIT + Să fi TOLERANT într-o SITUAȚIE INCERTĂ + Să fi TENACE = să fi PERSEVERENT
3. Să fi IMAGINATIV înseamnă : Să TE JOCI cu posibilitățile + Să faci CONEXIUNI + Să-ți folosești INTUIȚIA
4. Să COLABOREZI înseamnă : Să împărtășești idei + Să OFERI și să PRIMEȘTI un FEED-BACK + Să COOPEREZI
5. Să fi DISCIPLINAT însemnă : Să DEZVOLȚI tehnici de lucru + Să REFLECTEZI CRITIC + Să EXERSEZI și să ÎMBUNĂTĂȚEȘTI
Combinațiile care rezultă sunt multiple și mi se pare inutil să apelez la o formulă matemetică pentru a rezolva problema … M-aș rezuma la a vă propune să reflectați la această emunerare de acțiuni și a vă auto-evalua.
Din punctul meu de vedere, pot spune că descopăr o mare asemănare între creativitate și life-coaching : 
Voi ce părere aveți ?! …

SCOPURILE GRESITE ale COPILULUI – perspectiva adleriană

      „Nu ne putem proteja copiii de viață, de aceea este important să-i pregătim pentru ea!…” Rudolf Dreikurs

În calitate de părinte, mi-am pus des întrebarea: Oare fac suficient pentru copilul meu?…Pe vremea aceea nu aveam informațiile pe care la am astăzi…Și, evident, am făcut PREA MULT, încercând să-l PROTEJEZ…Acum pot spune, că a-l proteja, facând lucruri pe care el le putea face, nu l-a ajutat. Dimpotrivă, i-a creeat o disponibilitate la vulnerabilitate și o dependență de confort, care nu-l ajută să își asume responsabilitatea propriilor decizii, acum, la debutul vârstei adulte…

Și știți care este ironia?!… Este mult mai greu să-l susțin și să-l încurajez acum, comparativ cu ceea ce puteam să fac atunci când era copil. Motivația este că acum efortul este dublu (din partea mea) :                                                                                                                               1. să reușesc sa-l determin să îmi spună adevărul, nu să-l ascundă;
2. să reușesc să-l susțin în ceea ce întreprinde singur… Cu alte cuvinte, EU, în calitate de părinte, trebuie să învăț să gândesc pozitiv, astfel să pot să descopăr ceva bun în acțiunile propriului copil, și il pot susține, cu sinceritate…

Revenind la scopul articolului – PARENTING (N.T.abilitatea de a ne educa copii), pot declara cu SINCERITATE, că este una dintre cele mai dificile meserii, pentru că :
1. nu exista reguli prefabricate, doar direcții de urmat;
2. copii sunt unici, ca și adulții ; au temperamente diferite.
Sunt mult prea multe variabile, ca să putem stabili reguli, general valabile. In al doilea rand pot spune ca nimeni nu ne învață cum să ne comportăm cu copiii noștri… De obicei aplicăm ceea ce am învățat de la proprii părinți, atunci cand eram copii (traditie de familie), la care adăugăm ceea ce învățăm de la alți părinți, filtrând însă informațiile, în conformitate cu propriul sistem de valori.
            Ca adulti, avem responsabilitatea de a intelege nevoile copiilor nostri !
În relația parentală, ca parinți, reprezentăm prima AUTORITATE cu care ei, atât de mici, se confruntă, la începutul vieții. Ca apoi, în ciclul vieții, la școală și în liceu, să se confrunte cu o dublă autoritate: cea a educatorilor (pe verticală) și a colegilor (pe orizontală). În studenție, ei se vor confrunta cu sentimentul responsabilității…pentru prima oară, având și libertatea de a alege și a lua decizii.

Toți cunoaștem importanța perioadei de formare în famile: cei 7 ani de acasă ! Atunci se pun bazele convingerilor de bază, care, uneori, ajung să ne încurce, la vârstă adultă, în stabilirea stilului vietii.
După părerea mea, și probabil nu numai a mea, stă în puterea noastră, ca parinți și primi educatori ai copiilor noștri, să facem tot ce ne stă în puterea noastră, ca să creștem copii fericiți…cum putem mai bine, fără a-i SUPRAPROTEJA !…
Și uite așa se instalează DILEMA PARENTALA: Nu știm ce să mai facem cu copiii noștri ! Suntem puși în situații delicate ( manifestari de irascibilitate și obrăznicie, ale copiilor), mai ales în public… Reacționăm, adesea, cu furie sau cu resemnare… Ii plesnim, țipăm și noi, sau le permitem să ne șantajeze, cumpăraându-le ceea ce-și doresc, deși nu merită sau, uneori, nu ne permitem…numai ca să TACĂ!… Și astfel, copilul învață că, dacă țipă, el obține ce-și dorește ! El va adopta acest comportament ori de cate ori va avea nevoie de ceva…

În relația parentală, noi reprezentăm autoritatea dublată de abilitatea de a înțelege nevoile copiilor. Responsabilitatea de a înțelege și a contura limitele, ne aparține…
Să nu uităm de modalitatea în care comunicăm cu copiii…
Avem doua posibilitati :
1. Cumunicarea unidirecțională (numai unul vorbește și celălalt ascuta) – ex. ” Eu sunt adultul și știu mai bine ce-ți trebuie !…”;
2. Comunicarea bidirecțională ( vorbesc amândoi, pe rând și ascultă fiecare) – ex. ” Știu că îți dorești acel lucru, și mi se pare normal…Pentru a-l obține este necesar să faci ceea ce ai promis (am stabilit împreuna)…”.
Este extrem de important să stabilim limite clare și copilul să știe ca a participat ( exprimându-și părerea) și el la stabilirea acestor limite.
Comportamentele indezirabile ale copiilor (ex.manifestari de furie și irascibilitate, întreruperea conversațiilor adulților, răspunsurile cu NU…lista poate continua), sunt rezultatul unor SCOPURI GRESITE, ale copilului, adoptate inconștient (fără ca acesta să poata oferi o explicație).
Să vedem, pe scurt, care ar fi acestea:
1. Dorința de a obține ATENȚIE NECUVENITĂ ; copii folosesc adesea acest comportament dat fiind faptul că au sentimentul că ei NU CONTEAZA pentru parinți ; de obicei este un semn clar al începutului unui proces de descurajare al copilului ;
2. Lupta pentru PUTERE – apare dupa ce parinții au încercat de câteva ori să forțeze copilul să nu mai ceară atenție necuvenită, fără a-i explica motivele pentru care cerea lui nu este acceptabilă ;
3. Intensificarea competitiei pentru PUTERE – conflict manifest între copii și părinți, în care unicul scop al copilului este cel de a se RĂZBUNA pe părinți, pentru că se simte exclus; singura cale, pe care simte ca o are, este cea de a-și provoca parinții, pentru a-și valida aparteneța la familie;
4. Demonstrarea INADECVARII specifică unui copil total descurajat ; un astfel de copil se află în pragul unei renunțări totale de a mai lupta pentru obținerea sentimentului că el CONTEAZA pentru parinții lui ; el simte că nu mai are nici o șansă să reușească, indiferent ce metode ar folosi ; este pragul pe care un copil îl trece, în mod inconștient, pentru a obține afecțiunea părintilor lui.
In toate cele 4 nivele enumerate, comunicarea cu copilul este inadecvata, iar copiii reacționează… Ei nu își explică motivele care i-au determinat să adopte un comportament indezirabil. Responsabilitatea revine, în totalitate, parinților. Doar ei pot actiona !
Sunt convinsă că cei mai mulți dintre părinți își doresc să facă cât mai multe pentru copiii lor…nu numai din punct de vedere MATERIAL , ci și AFECTIV!
O ultimă remacă: un copil care este CONECTAT cu părinții săi, percepe că are un loc al său, își poate dezvolta un sentiment de SIGURANȚĂ, este receptiv la nevoile altora, este sociabil (iese și își face prieteni) și, mai ales, își dezvoltă aptitudini bune de comunicare cu ceilalți copii.
Cea mai mare problemă este, nu că părinții sunt buni, ci aceea că sunt PREA BUNI !”
În concluzie : putem să ne ajutăm copii să se pregătescă pentru vârsta adultă, învățând să le cunoaștem NEVOILE și TEMPERAMENTUL.
O zi frumoasă, vă doresc !