A fi părinte – Artă și Provocare (promo-publicație)

Evidențiat

CUPRINS – EXTRASE

Cap. 1 – A fi PĂRINTE – o reală provocare

Motto: „Nu ne putem proteja copii de viață, de aceea este important să-i pregatim pentru ea!…” – Rudolf Dreikurs

Ca adulți, avem responsabilitatea de a intelege nevoile copiilor nostri ! Mă refer la nevoile afectiv-emoționale, nu la cele materiale… Din păcate, din experiența personal-profesională pot afirma că nevoile materiale primează actualmente, în stilul educațional al multor părinți. De cele mai multe ori m-am confruntat cu expresia des utilizată, de părinții cu ai căror copii am lucrat la cabinet, și anume: „M-am străduit să nu-i lipsească nimic copilului meu!”. De fiecare dată când întrebam: „La ce vă referiți când afirmați că v-ați străduit să NU îi lipsească NIMIC?” răspunsul pe care îl primeam, era legat invariabil de lucruri materiale…

După părerea mea, cred că stă în puterea noastră, ca părinți și primi educatori ai copiilor noștri, să fim mai atenți și mai receptivi la modul creativ al copiilor prin care ei încearcă să ne spună cum se simt…

Cap.2 – Dilema părinților   

Motto : „Avem curajul de a fi imperfecți!” – Rudolf Dreikurs

Și uite așa se instalează DILEMA PARENTALA: Nu știm ce să mai facem cu copiii noștri ! Suntem puși în situații delicate ( manifestări de irascibilitate și obraznicie ale copiilor), mai ales în public…și reacționăm adesea, cu furie sau cu resemnare. Îi plesnim, țipăm și noi, sau le permitem să ne șantajeze, cumpărându-le ceea ce-și doresc, deși nu merită, numai ca să TACA!… Astfel, copilul învată că dacă țipă, el obține ce-și dorește și va adopta acest comportament ori de câte ori va avea nevoie de ceva…

Cert este că fără o comunicare de tip constructiv, reprezentată de un dialog real, în care ambele părți (părinte și copil) să poată AUZI și PROCESA informația primită, rezultatul obținut este unul de tip distructiv care creează CONFLICT.

Din punctul meu de vedere, punctul de pornire în anihilarea unui conflict este cel în care reușim prin forțe proprii, sau împinși de copiii noștri care ne provoacă, să ne întrebăm:

„Cum mă simt eu ca părinte în momentul în care am senzația că sunt provocat?!”

Cap.3 – Reacții nedorite baza comportamentului nedorit al copilului

Motto : “Copiii mici nu te lasă să dormi, cei mari nu te lasa să respiri.” – proverb rusesc…   

De cele mai multe ori, presați fiind de problemele cotidiene, nu avem timp și nici interes, pentru a ne pune întrebarea: CUM MĂ SIMT, EU ca părinte, atunci când copilul ma pune într-o SITUAȚIE PROVOCATOARE ? … În exemplul de mai sus, evident, mama era iritată că fetița nu o asculta…

Să nu subestimăm niciodată capacitatea de observare a copilului ! Este modalitatea lui non-conștientă, de a învăța: prin ÎNCERCARE și EROARE. Din experiența personală, și nu numai, aș putea afirma cu tărie că cei mai buni observatori sunt copiii ! Ei observă tot ce se întâmplă în jurul lor, învață să se adapteze și cum să gestioneze mediul interior și pe cel exterior… La acest aspect aș dori să mă opresc înainte de a vă povesti câte ceva despre senzațiile pe care le experimentăm în calitate de părinți…

Cap.4 – Când copilul adoptă un comportament de a cere atenție nemeritată

Motto: „Ne îngrijorăm de ceea ce va deveni copilul nostru mâine, însa uităm de ceea ce este el azi” Stacia Tauscher

În cazul copiilor care caută ATENȚIE, noțiunea „de ajuns” nu există. Să nu vă imaginați că ei rețin și apreciază momentele în care ne captează atenția. Dimpotrivă, vor continua să facă acțiunile pe care noi, ca părinți le-am validat prin reacțiile noastre…

Cap.5 – Accentuarea conflictului –  lupta de putere

Motto: „Petrecem primele 12 luni cu copiii noștri pentru a-i învăța să mergă și să vorbească , iar urmatoarele 12 luni spunându-le să stea jos și să tacă.” – Phyllis Diller

În capitolul anterior m-am referit la stadiul incipient al unui conflict parental. Se poate ajunge în stadiul de conflict mocnit atunci când vă simțiți provocat de intensificarea tendinței copilului de a se comporta cât mai neplăcut. Cu cât mai mult se intensifică acțiunile lui, cu atât vă simțiți mai provocat și propria reacție este amplificată dacă nivelul de stress este ridicat….

Cap.6 – Accentuarea luptei de putere – RĂZBUNAREA

Motto:  „Părinții îi învață pe copii să vorbească, copiii îi învață pe părinții, să tacă.”

După cum deja știți, răzbunarea intră în categoria acțiunilor care deschid și intensifică un conflict mocnit. Este situația în care ambele părți implicate sunt deja poziționate și își dispută cu sau fără argumente „așa-zisa dreptate”. Diferența între conflictele dintre adulți și cele dintre copii și părinți, constă în faptul că părțile implicate nu se situază la același nivel de înțelegere a informației. Existența unor drepturi și obligații nu sunt corect și democratic aplicate de către părțile în cauză.

Cap.7 – RETRAGEREA – Comportament de tip evitant

Motto:  „Să taci bine e mult mai greu decît  să vorbești  bine.”

Dacă în ultimele trei capitole am discutat despre situații în care ați putut observa o dinamică relațională de tip activ între părinți și copii, în cazul retragerii avem de-a face cu pasivitatea. Prin comportamentul lui, părintele transmite inconștient copilului, lipsa speranței care generază retragerea (uneori verbalizată sub forma: „Nu mai știu cum să mă mai comport cu copilul ăsta!”), iar prin răspunsul său, copilul își manifestă neputiința în relaționare. Scopul lui este acela de a fi evitat. Această situație este gravă prin însăși estența ei: non-acțiune! Disperarea părinților și muțenia copiilor anulează orice fel de comunicare, fie ea verbală sau non-verbală…

Cap. 8 – Concluzii: Manipularea emoțională și impresionabilitatea părinților

Motto:„Abilitatea noastră de a funcționa, depinde de sentimentul nostru de apartenență” – Rudolf Dreikurs

Dacă am vorbit până acum despre comportamente greșite ale copiilor care apar ca urmare a percepției greșite a acestora cu privire la comportamentul părinților, pot afirma că în toate fazele menționate în cele 4 capitole apare acest fenomen de manipulare emoțională, la scară largă sau mai redusă, determinată fiind de sentimentele copilului/adolescentului….Pentru a ne ajuta copiii să coopereze și să fie utili în mediul familial, este necesar să le înțelegem motivele pentru care aleg să acționeze într-un fel sau într-altul…

Manipularea emoțională și impresionabilitatea părinților

Motto : „Abilitatea noastră de a funcționa, depinde de sentimentul nostru de apartenență” – Rudolf Dreikurs

De cele mai multe ori, ca adulti, picam in capcana impresionabilitatii, inconstient plasata, de catre copiii nostri. In articolele anterioare v-am povestit despre cat de fini observatori, sunt ei. OBSERVATIA si EXPERIMENTAREA sunt cele doua instrumente pe care le folosesc, pentru a invata. Care este mecanismul pe care il dezvolta inconstient? … Este unul extrem de simplu: Simt, aplica cu perseverenta (actioneaza, pana la limita la care comportamentul nostru corespunde nevoilor lor, inconstiente) si isi valideaza comportamentul. De fapt, atitudinea nostra este cea care da girul ca ei sa continue (le permite sa actioneze), in conformitate cu dorintele si nevoile lor.

Una dintre cele mai importante nevoi resimtite de copil este cea de apartenenta la familie. Nevoia de CEILALTI, transpusa percepțional de catre copil prin „AM UN LOC”, creeaza un sentiment de SIGURANTA si dezvolta aptitudinea de a comunica. Cu alte cuvinte, daca un copil simte ca are un loc in familia lui, el se simte in siguranta si CONECTAT cu membrii familiei.  In cazul cand aceasta conectare este afectata, din partea unuia dintre parinti (sau chiar a ambilor), gandul inconstient al copilului este ca el „trebuie sa fie remarcat mereu” care se transpune comportamental, in atragerea atenției, despre care am vorbit intr-unul dintre articolele anterioare. M-as opri la acest comporta-ment  gresit al copilului, pentru ca este primul și cel mai des intalnit, care odata invatat (prin validarea lui de catre parintii exasperati), devine puntea de lansare ale celorlalte: lupta de putere – care ascunde un sentiment de inadecvare (copilul incearca sa isi controleze parintii) ;  răzbunarea – care ascunde un sentiment de neglijare (copilul crede ca este nedreptatit de parinti si ranindu-i pe ceilalti arata cat este el de ranit) ; teama de eșec – care ascunde un sentiment de inferioritate (copilul renunta, nu mai incearca sa actioneze).

Revenind la IMPRESIONABILITATE si MANIPULARE, cele doua arme-atuu ale copiilor, la care apeleaza cu maiestrie si ingeniozitate, de la cele mai fragede varste, pot spune ca le-am putea identifica și contracara prin fermitatea  si consecventa acțiunilor noastre, dublate sau intreite chiar, de  rabdare si afecțiune.  Pentru explicarea afirmatiei de mai sus, voi folosi tot un exemplu:

Alin – 4 ani – In fiecare seara,  mama intampina greutati in a-l trimite la culcare. In fiecarea seara, Alin vrea sa se joace cu  masinutele,  ori vrea sa coloreze, ori isi doreste sa urmareasca desene animate. De fiecare data mama isi propune sa nu se mai lase antrenata in acest joc al puterii. Alin, in schimb, reuseste cu mare succes sa isi provoace mama prin diverse tertipuri: se roaga sa fie lasat sa-si continue activitatea, plange, bate din picior, fuge dintr-o camera in alta, se agata de mana sau piciorul mamei, pana reuseste sa o enerveze si sa cedeze nervos, tipand sau plesnind-ul. Casa se transforma intr-un adevarat camp de lupta si tatal intervine din cand in cand, punand lucrurile la punct, cu forta.

Analizand cazul de mai sus, putem remarca rezistenta si creativitatea copilului, in atingerea scopului sau: PUTEREA. Validarea puterii echivaleaza cu sentimentul de apartenenta.  Comportamentul sau,  materializeaza gandurile acestuia:  „Nu ma poti opri!” Sau „Nu ma poti obliga!” In aceasta situatie Alin, inconstient, isi invita parintii sa participe la lupta de putere, ca ulterior, prin cedarea mamei sa-si atinga scopul: validarea puterii in lupta lui cu mama. Chiar daca isi propune sa fie ferma, aceasta nu reuseste. Cum ? Prin faptul că, fara sa vrea, intră in jocul copilului. Alin isi manipuleaza mama prin perseverenta cu care ii rezista, prin ingeniozitatea cu care schimba registrul actiunilor si prin creativitate. Nu de putine ori am auzit parinti care mi se plangeau de faptul ca, uneori sunt atat de obositi, incat recurg cu mare usurinta la a face uz de forta, in lupta cu copiii. De obicei tonul ridicat si sfanta palma la fundulet, potolesc pentru o scurta perioada, insistentele micutilor, dar nu rezolva problema de fond. 

Ce se intampla de fapt? Copiii au o mare capacitate de a observa. Vad ca parintii se enerveaza si le testeaza limitele, experimentand. Sunt ca niste animalute simpatice care fac orice ca sa-si atinga scopul. Rezista si revin in aceeasi situatie, cu o consecventa demna de invidiat.

Revenind la cazul prezentat, pentru a pune capat ostilitatilor, mama impreuna cu tatal, ar putea sa ignore micile tertipuri ale lui Alin, de a le capta atentia. Daca el se joaca sau coloreaza in camera lui, ii pot spune „noapte buna”, ca apoi sa inchida lumina in camera lui si sa se retraga in dormitorul lor. Daca el se afla in livig, procedeaza la fel. Pur si simplu se pot comporta ca si cum Alin nu ar mai fi de fata. Acest comportament schiteaza, de fapt, retragerea si ignorarea unui conflict.

Consecventa si fermitatea sunt elemente de baza in lucrul cu copilul. Este suficient ca numai o singura data sa ne amuze o replica, o privire strengareasca sau plansetul miorlait al copilului, ca toata buna intentie de a fi fermi, sa se duca pe apa sambetei… Copiii simt cand si cat sa ne provoace. Pana unde pot merge si cat pot intinde coarda, doar experimentand si exasperandu-si parintii.

Sa nu uitam ca intr-o relatie parentala raportul de forte, este inegal. Parintii detin cheia transformarii inegalitatii acestui raport, intr-unul mai usor de gestionat de catre toti membrii familiei. Ei sunt cei care pot decide cand si cum pot actiona, astfel incat copiii sa aiba sentimente ca: SIGURANTA, COMPTETENTA, VALORIZARE si SPERANTA, necesare dezvoltarii emotionale,  armonioase si complete, a copiilor. In cazul in care nu identificam de la varste mici, comportamentul gresit al copilului, de a cere atentie nemeritata, la varste mai mari declansarea luptei de putere, este iminenta. De aici si pana la razbunare, nu este decat un pas… Si fara sa vrem ajungem, sa creem un sentiment de inferioritate, mascat de un complex de superioritate, la varsta adolescentei…

Efecte nedorite – stress – informații utile pentru noi, femeile !…

    Femeile au, în prezent, mai multe de facut ca niciodată !

La serviciu, sărim peste prânz și facem ore suplimentare. Acasă, suntem responsabile de cea mai mare parte a muncii casnice și de îngrijirea copiilor. Și cine are grijă de părinți și socri atunci cand se îmbolnavesc?

    Noi le facem pe toate ! Rezultatul? Femeile sunt frecvent suprasolicitate și simt că pierd controlul. Stresul necontenit ne perturbă pacea interioara și ne afectează, de asemenea, sănătatea.
Pana la 40% dintre persoanele care lucrează consideră că resimt un stres ‘important’ la serviciu. Iar în cazul femeilor, stresul continuă și acasă. Cercetatorii au descoperit că, inclusiv femeile care obțin satisfacții profesionale mari au niveluri semnificativ mai crescute, ale hormonilor de stres în timpul și după serviciu, din cauza responsabilităților de acasă.
Stress-ulul și reacția organismului față de acesta, prezintă și aspecte favorabile. La urma urmei, poate că nu v-ați trezi dimineata dacă nu ar trebui să înfruntați, vreodată pericolul fizic, răspunsul la stres v-ar putea salva viața. Dar când stress-ulul devine cronic, poate afecta relațiile, poate perturba somnul odihnitor și chiar suprasolicita arterele. Consumul energetic necesar refacerii organismului este major. Astfel scade imunitatea organismului, ale cărei manifestări le putem observa prin apariția vulnerabilității în fața agenților patogeni (răceli repetate, afecțiuni diverse, boală majoră), creșterea/scăderea în greutate, modificări dese ale stărilor afective, modificări atitudinale și comportamentale
Lucrurile nu trebuie să se desfașoare astfel. Stresul nu este reprezentat de un termen-limită, un ambuteiaj sau de fiul adolescent si necooperant – este modul în care reactionați la mediu. De aceea, o femeie care vede o coadă lungă la un supermarket, poate simți că își pierde răbdarea, în timp ce alta se relaxează, pur și simplu și răsfoiește o revistă și așteaptă.
Organismul și stress-ul
Privind stress-ulul ca fiind nociv pentru psihic, luăm în considerare potentialul nociv al acestuia pentru corp. Efectele de ordin fizic ale stresului sunt profunde. În timpul perioadelor de stres, sistemul nervos declanseaza eliberarea hormonilor de stress: adrenalina, neorepinefrina si cortizonul. Ele stimulează, teoretic orice sistem din organism. De exemplu, determina trecerea glucidelor si lipidelor in fluxul sangvin pentru a furniza rapid energie. Tensiunea arteriala crește, iar pulsul se accelerează, pentru a stimula circulația sângelui către mușchii de la nivelul membrelor superioare și inferioare. Respiratța se amplifică, ceea ce furnizeaza musculaturii o cantitate mai mare de oxigen. Sângele coagulează mai ușor, ca prevenție în fața unor leziuni, iar transpirația crește, pentru a răci organismul, în această stare de activare.
Răspunsul la stress apare foarte rapid. Este proiectat pentru a vă salva viața în situații de urgență. O data ce pericolul a trecut, organismul revine treptat la starea normala.
In majoritatea zilelor, bineinteles, stress-ul nu reprezintă o amenințare de ordin fizic. Stress-ul poate fi determinat de presiunea timpului, diversitatea și greutatea responsabilitatilor. Efectele lui asupra organismului sunt de mare amploare și dificil de detectat.  Un studiu a descoperit că femeile care îngrijeau bolnavi de Alzheimer – ceea ce poate fi o misiune nonstop, epuizantă din punct de vedere emoțional – au raspuns imunitar mai slab, comparativ cu cele care ingrijeau alte persoane.
Depresia, care poate fi un răspuns major la stres, este considerată un factor de risc primar pentru boala cardiovasculară. Stress-ul crește tensiunea arterială, ceea ce lezeaza endoteliul arterial. În același timp, substanțele eliberate în timpul perioadelor de stress, cum ar fi acizii grași, sunt atrase în zona lezată a vaselor sangvine. Aceasta conduce la dezvoltarea placilor arterosclerotice, depozite de lipide (îngrășarea) care pot bloca fluxul, crește riscul de coagulare și poate produce un infarct miocardic. Lipidele se orientează, de asemenea, către zona taliei, în timpul stresului. Extremele emotionale suprimă producția de testosteron a organismului, hormon care ajută la controlul grăsimii abdominale. Cercetatorii au identificat zeci de simptome fizice asociate cu suprasolicitarea la stres. Acestea includ:
Astenie
Cefalee sau migrene frecvente
Răceli sau gripă, frecvente
Astm sau respirație șuierătoare
Tulburări de somn
Tensiune sau dureri musculare
Greață
Reducerea apetitului sexual
Căderea părului
Consum prea mic sau prea mare de alimente
Scopul acestui articol este de a promova informații preluate din articole diverse, preluate din internet ; forma, redactarea și completările (explicații nespecifice), îmi aparțin.