Testimoniale

Sedintele de terapie si sfaturile primite de la  Dna Psihoterapeut Souca Silvia, m-au ajutat foarte mult intr-o perioada grea a vietii mele. Totodata m-au ajutat sa iau decizii importante cu privire la viitor.

Acestea m-au facut sa inteleg ca exista solutii pentru rezolvarea problemelor si a dificultatilor cu care  m-am confruntat, redandu-mi increderea  de sine. Intr-un cuvant m-am regasit  pe mine insami.

Am inceput sa duc o viata  linistita si satisfacatoare, sa vad lumea si viata intr-o maniera pozitiva si mi-am  imbunatatit  relatiile cu oamenii din jur. (D.V.)

 

„…Deși îmi doream să pun punct relației cu K,  despărțirea a fost mai grea decât  m-am așteptat …De fapt foarte grea și din ce în ce mai greu de suportat gândul că nu mai suntem împreună. Am încercat diverse: calmante,  alinare în brațele mai multor frumoase, dar degeaba ! Gândurile mele tot catre ea zburau! … Am început să mă gândesc tot mai des la ajutorul  psihologului  și uite așa am ajuns la Silvia. La început  nu a fost prea confortabil… Parcă nu voiam să răscolesc toate acele amintiri, însa  undeva pe la a 5-a sedință am simțit o detașare, apoi, în fine, a venit și eliberarea!    Acum K a ramas doar o pagină în dosarul amintirilor mele!   Multumesc Silvia! (A.B.) ”

 

„…Am avut o perioadă în care datorită unor probleme financiare am avut nevoie de sprijin și am apelat la Silvia Souca. Pentru mine a fost foarte util : prin sedințele făcute împreună am găsit puterea să depășesc această perioadă nefasta și să-mi revin. Recomand ca metodele practicate în cadrul ședințelor de coaching să suscite interesul unui public cât mai larg și să poată  fi folosite în beneficiul a cât mai multe persoane.”  (O.S.)